Caritate

Fundația Bucuria Ajutorului din Urlați
O parte din încasările obținute la Maratonul Vinului powerded by OMV Petrom 2025 vor fi donate Fundației Bucuria Ajutorului din Urlați.
Creată în 2012, Fundația Bucuria Ajutorului dorește să prevină abandonul școlar și excluziunea socială a copiilor în dificultate, oferind servicii sociale, educaționale și psihologice unui număr de 25 de copii din zonă.
Copiii vin în fiecare zi la centru, unde primesc hrănă, îmbrăcăminte și materiale școlare și sunt ajutați să-și facă temele, într-un mediu cald și prietenos creat de voluntari inimoși.
Centrul de zi al Fundației are gospodărie proprie cu livadă, gradină de legume, păsări de curte și animale (inclusiv un ponei foarte iubit de copii).
În 2018, Maratonul Vinului a contribuit la construirea foișorului din curtea centrului iar în 2017 la acoperirea cantinei de la Fundația Bucuria Ajutorului-Urlați, care oferă hrană zilnică pentru 30 de copii care provin din familii defavorizate.
În anul 2016, Fundația Bucuria Ajutorului-Urlați a beneficiat de sprijinul Maratonul Vinului cu suma de 1.100 euro, bani care au fost folosiți la construirea unui teren de fotbal finalizat chiar înainte de Paște. Chiar în incinta aşezământului din strada Valea Cângului nr.64 Urlaţi, părintele, cu ajutorul nostru și susținut de mai mulți sponsori a reuşit să construiască un teren de sport de 200 mp pentru micuţii care aici îşi amintesc că trebuie să-şi trăiască copilăria, departe de grijile şi nevoile de acasă. În urmă cu 5 ani, aceşti copii prezentau risc de abandon, acum, însă, vin cu drag să îşi facă temele, să mănânce şi să se joace la centrul Sf. Stelian. Nimic din tot ce este aici, cantina, spălătoria, terenul de fotbal şi celelalte utilităţi, precum şi masa zilnică pentru copii, nu ar fi fost posibile fără ajutorul oamenilor cu suflet mare, pe care părintele îi atrage ca un magnet de peste tot. Ultima amenajare s-a efectuat anul acesta și a constat în pavarea cu dale de cauciuc, puse pe marginea terenului pentru siguranţa micuţilor.
În 2015, Maratonul Vinului a contribuit cu 1600 e euro la utilarea noii cantine a centrului, unde zilnic servesc masa cei peste 30 de copii ce provin din familii defavorizate din orasul Urlati.
În 2014 donația Maratonul Vinului a constat într-un sistem solar performant de încălzire a apei, în valoare de 2000 euro. Cu acest nou sistem, centrul se bucură acum de o sursă gratuită de energie regenerabilă. Mai mult decât atât, acest sistem funcționează și pe timp de iarnă.
Fundația a beneficiat de sprijinul nostru și în 2013, când am acoperit o parte din costul instalării unui acoperiș nou pentru centrul său din Urlați.

Sarah Jugănaru
În fiecare zi, privesc spre un orizont de speranță, chiar dacă drumul meu e presărat cu obstacole grele.
Eu sunt Sarah Jugănaru, am doar 4 ani și jumătate, dar inima mea e deja plină de curaj și de dorința de a trăi fiecare clipă cu bucurie. De când am venit pe lume, sindromul CLOVES a făcut parte din povestea mea – un inamic nevăzut care m-a învățat ce înseamnă să lupți cu toată puterea pentru o viață mai bună. Am trecut prin momente de durere și frică, zile când zâmbetul mi se ascundea în spatele lacrimilor, însă fiecare clipă dificilă mi-a adus și o lecție de curaj și iubire.
Anul acesta, lupta mea se va intensifica: urmează trei intervenții chirurgicale importante, dintre care două la șolduri, care vor însemna perioade lungi de imobilizare. Chiar dacă ghipsul îmi va limita pașii, inima mea nu se va opri din a visa la zilele când voi putea alerga și juca fără griji.
Fiecare zi este o bătălie, dar și o nouă șansă de a crede în miracole și în puterea iubirii. Dacă simți că poți fi alături de mine în această călătorie dificilă, te rog să ne ajuți să continuăm lupta pentru un viitor mai luminos.
Dacă vrei să fii parte din lupta mea, poți redirecționa 3,5% din impozitul tău către mine:
https://formular230.ro/asociatia-cloves
Îți mulțumesc că îți pasă! Cu fiecare ajutor primit, mă apropii de ziua în care voi putea spune: „Am reușit!”

Asociația Magic
Asociația Magic este o comunitate a binelui care sprijină copiii grav bolnavi și familiile acestora printr-o rețea de proiecte menite să le ofere sprijin medical, emoțional și financiar. De peste un deceniu, Magic aduce alinare și speranță celor care trec prin cele mai grele încercări, oferindu-le nu doar ajutor concret, ci și convingerea că nu sunt singuri în lupta lor.
Unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale Asociației este MagiCAMP, o tabără specială pentru copiii diagnosticați cu afecțiuni oncologice, arsuri grave sau care au suferit pierderi majore în familie. Pentru acești copii, care își petrec mare parte din timp în spitale sau sub tratamente dificile, MagiCAMP este un loc al bucuriei, unde grija și frica sunt înlocuite de râsete, prietenie și aventură.
Aici, copiii participă la activități creative, aventuri pe tiroliană, călărie, jocuri în aer liber, ateliere de artă și chiar sesiuni speciale de terapie prin joc, toate menite să le redea încrederea și să le ofere o pauză binemeritată de la lupta cu boala. În tabără, ei descoperă nu doar distracția, ci și curajul de a merge mai departe, inspirați de voluntari și de alți copii care au trecut prin experiențe similare.
Prin participarea la Maratonul Vinului, fiecare ciclist pedalează nu doar pentru provocarea competiției, ci și pentru o cauză nobilă: susținerea copiilor din MagiCAMP. Fiecare kilometru parcurs înseamnă un pas în plus spre bine, un ajutor real pentru acei copii care au nevoie de sprijinul nostru.
Tu pedalezi. Ei primesc o șansă la copilărie.